Deși astăzi căsătoria este o ,,procedură facultativă", fiind încheiată prin acordul sau consimțământul comun al bărbatului și femeii, în dreptul roman căsătoria în Roma antică a cunoscut o perioadă în care s-a prefigurat într-o ,,procedură obligatorie", determinată de condițiile existente în societate: o criză apărută la nivel moral.
Una dintre cele mai frumoase case din Roma Antică, ce a fost îngropată sub tone de cenuşă în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, în anul 79 d.Hr., a fost redeschisă publicului după 36 de ani de când a fost închisă din cauza stării avansate de degradare, informează joi Reuters.
Femeile din Roma antică sunt rareori centrul evenimentelor istoriei romane. Dar atunci când sunt, descoperim expresii ce aparțin bărbaților. O perspectivă ce este adesea idealizată și scrisă dintr-un punct de vedere senzaționalism. Femeile romane sunt lăudate pentru frumusețea și virtutea, viclenia și necinstea lor în egală măsură, cu un segment de mijloc, de mijloc foarte […]
În Roma antică o fiică putea fi logodită cu un tânăr începând de la vârsta de 6 sau 7 ani chiar împotriva voinţei sale, ea aflându-se sub autoritatea totală a tatălui său (pater familias). Dragostea nu era un atribut al căsătoriei. În familiile patricienilor căsătoria reprezenta un acord de interese dintre două familii care le apropria.
Astăzi vă prezentăm 11 clădiri romane grandioase care au impresionat prin de-a lungul existenței lor, reușind să supraviețuiască testului timpului. Deși nu există imagini reale despre cum arătau la început, cu ajutorul graficii, a fost posibilă restaurarea acestora, astfel încât astăzi să putem admira frumusețea impunătoare a acestora. Colosseum
Casă tradițională chinezească Siheyuan este un complex tradițional chinezesc de clădiri construit în jurul unei curți dreptunghiulare. Castrele romane din Antichitate Odată cu extinderea Imperiului Roman, pe teritoriile nou ocupate au fost construite tabere militare fortificate. Circus Maximus (Roma, secolul I î.H.)
lPiiJgC.
casele din roma antica